1. Home
  2. Hemoroizii in sarcina
Hemoroizii in sarcina

Hemoroizii in sarcina

  • September 19, 2018
  • 0 Likes
  • 615 Views
  • 0 Comments

Aproximativ o treime dintre gravide se confrunta cu hemoroizi, in special in ultimul trimestru. Din fericire, ei se retrag complet sau se amelioreaza dupa nastere. Pana atunci, exista cateva lucruri pe care le poti face pentru a te simti mai bine.

De ce apar hemoroizii in sarcina

Hemoroizii sunt, de fapt, niste vene umflate la nivelul rectului. Principala cauza este, in general, constipatia, o problema care apare des in sarcina, deoarece, sub influenta hormonilor, digestia este incetinita. La aceasta se adauga presiunea pe care greutatea uterului o pune asupra perineului si rectului.

Astfel se explica de ce multe gravide se confrunta cu hemoroizii. Din fericire, problema dispare dupa nastere, cand nivelurile hormonale revin la normal

Cu iti dai seama ca ai hemoroizi

Simptomele sunt foarte usor de recunoscut:

  • Sangerari nedureroase o data cu scaunul – poti observa cantitati mici de sange pe hartia igienica;
  • Mancarime si senzatie de iritatie in zona anala;
  • Dureri si disconfort;
  • Umflaturi sau noduli sensibili si durerosi in zona anala.

Cum poti preveni hemoroizii in sarcina

Cel mai important este, desigur, sa previi constipatia. Cu toate ca hormonii joaca un rol important in aparitia ei, o alimentatie echilibrata poate ajuta mult, iar acestea sunt regulile de care trebuie sa tii cont:

  • Consuma legume si fructe proaspete in fiecare zi;
  • Consuma doi litri de lichide in fiecare zi;
  • Nu amana scaunul, atunci cand simti nevoia;
  • Include in alimentatia ta o portie de fulgi de ovaz, in fiecare zi. Fulgii de ovaz lupta eficient impotriva constipatiei pentru ca au in compozitia lor o mare cantitate de fibre;
  • Consuma avocado si prune, daca ai ocazia, pentru ca ajuta in mod special tranzitul intestinal.

Ce poti face daca ai hemoroizi

Asa cum am spus, cel mai probabil vor disparea de la sine dupa ce nasti. Insa pana atunci poti incerca aceste metode pentru a ameliora durerile si disconfortul:

  • Evita sa stai asezata pentru perioada lungi de timp. Daca lucrezi la birou, e important sa te ridici pentru cinci, zece minute in fiecare ora;
  • Adopta o dieta bogata in fibre pentru a preveni constipatia pe viitor si a nu inrautati hemoroizii;
  • Incearca baile de sezut caldute. Se fac cu apa simpla, timp de 10 – 15 minute, de trei ori pe zi;
  • Ai grija la igiena zonei anale. Dusul zilnic cu apa calduta si un produs de curatare bland este de ajuns. Nu folosi produse de baza de alcool. Dupa dus, zona se usuca prin tamponare blanda;
  • Renunta la hartia igienica uscata. Mai degraba foloseste servetele umede fara parfum si fara alcool, sau hartie igienica umezita;
  • Pentru a reduce umflaturile, foloseste comprese cu gheata in zona anala.

Daca aplici aceste masuri, hemoroizii ar trebui sa dispara in aproximativ o saptamana. Daca nu apar imbunatiri, este important sa discuti cu medicul tau pentru a stabili cel mai bun tratament.

  • Share: