1. Home
  2. Cum se transforma sanii in timpul sarcinii
Cum se transforma sanii in timpul sarcinii

Cum se transforma sanii in timpul sarcinii

  • September 19, 2018
  • 0 Likes
  • 1183 Views
  • 0 Comments

Modificarile hormonale specifice sarcinii au efecte asupra intregului corp, insa la nivelul sanilor schimbarile sunt cu atat mai mari, avand in vedere ca ei incep sa se pregateasca pentru alaptat. Primele schimbari pot aparea inca din primele saptamani de sarcina, cand mama nici macar nu stie ca este insarcinata.

Ce modificari apar la nivelul sanilor

Asadar, unul din primele semne de sarcina poate fi sensibilitatea sanilor, mai ales la nivelul mameloanelor. Ea apare deoarece canalele galactofore se maresc si se intind. Pe masura ce sarcina avanseaza, vei remarca si alte modificari:

  • Sanii cresc in dimensiuni;
  • Sanii devin nu doar sensibili, ci chiar durerosi;
  • Areolele se inchid si mai mult la culoare;
  • Pe suprafata sanilor se observa vene inchise la culoare;
  • Apar scurgeri de colostru, un lichid galbui, consistent;
  • Mameloanele cresc usor si devin mai vizibile;
  • Pe suprafata areolelor incep sa se vada tuberculii lui Montgomery, niste puncte albe usor iesite in relief.

Toate acestea sunt schimbari normale, chiar daca, pentru unele gravide, pot fi neplacute.

Cum sa ai grija de sanii tai

Tot ce poti face, in acest moment, este sa inlocuiesti sutienele sau bustierele normale cu unele care sa iti ofere mai multa sustinere. Cauta sutiene comode, cu bretele late si, de preferat, fara sarme.

In aceasta perioada este posibil sa observi aparitia vergeturilor si pe pielea sanilor. Desi acestea nu pot fi evitate daca exista o predispozitie genetica, este bine sa hidratezi pielea sanilor pentru a o ajuta sa se adapteze noilor dimensiuni.

Ce este colostrul

Aparitia secretiilor poate fi un motiv de ingrijorare, mai ales pentru femeile aflate la prima sarcina. Trebuie sa stii ca acestea sunt perfect normale, avand in vedere ca sanii se pregatesc sa produca lapte. Ceea ce se scurge din sani este colostrul, o substanta foarte importanta pentru nou-nascut, pe care sanii o produc inaintea laptelui, uneori chiar din al doilea trimestru de sarcina. La inceput colostrul scurs din sani va fi galbui si consistent, urmand ca, inainte de nastere, sa se deschida la culoare.

Secretia poate aparea in orice moment, mai ales atunci cand sanii sunt masati sau stimulati. Nu trebuie sa-ti faci griji daca se intampla, dar nici daca nu se intampla. Lipsa secretiilor mamelonare in timpul sarcinii nu inseamna ca sanii tai nu vor produce lapte pentru bebelus.

Autopalparea sanilor in timpul sarcinii

Autopalparea lunara a sanilor trebuie sa continue si in timpul sarcinii, insa va fi ceva mai dificila, caci sanii sunt mai mari, mai sensibili si pot avea o consistenta nodulara, ceea ce este perfect normal.

Daca simti noduli la nivelul sanilor, cel mai probabil este vorba de canale galactofore infundate. Acestea se simt la atingere ca noduli tari, usor durerosi, iar pielea din locul respectiv poate fi rosie. Cu dusuri sau comprese calde si masaj usor, canalele se pot elibera in cateva zile, insa daca ai dubii privind consistenta sau aspectul sanilor, nu ezita sa le discuti cu medicul tau.

  • Share: