1. Home
  2. Balonarea in primul trimestru de sarcina
Balonarea in primul trimestru de sarcina

Balonarea in primul trimestru de sarcina

  • September 19, 2018
  • 0 Likes
  • 1360 Views
  • 0 Comments

Balonarea este un simptom destul de frecvent in sarcina, drept urmare, chiar daca este neplacuta, nu trebuie sa te ingrijoreze. Aplica masurile de preventie de mai jos, iar daca nu te simti mai bine, consulta medicul care iti urmareste sarcina.

De ce apare balonarea in sarcina

In corpul tau se acumuleaza gaze, fie ca esti insarcinata, fie ca nu. Totusi, in timpul sarcinii, s-ar putea sa te simti balonata mai des. Vinovat este progesteronul, unul din hormonii care se secreta in cantitate mai mare in aceasta perioada. El contribuie la relaxarea muschilor din tot corpul, inclusiv a muschilor intestinali. Drept urmare, digestia este mai lenta cu aproximativ 30%, astfel ca gazele se acumuleaza mai usor, ducand la balonare, flatulenta si eructatii (ragait).

Pe masura ce sarcina avanseaza, lucrurile se pot inrautati deoarece uterul marit pune presiune pe zona abdominala.

Cum poti preveni balonarea in sarcina

Fiind provocata de schimbarile hormonale, balonarea nu se poate elimina in totalitate. Totusi, poti face unele schimbari in alimentatie pentru a o reduce.

In primul rand trebuie sa eviti alimentele care provoaca gaze: broccoli, varza, varza de Bruxelles, leguminoasele, sparanghelul. Pentru ca fiecare organism reactioneaza diferit, este posibil sa descoperi ca exista si alte alimentele care iti provoaca balonare. Poti incerca sa tii un jurnal alimentar in care sa notezi ce ai mancat si cum te-ai simtit. Astfel o sa-ti dai seama mai usor ce trebuie sa eviti.

Daca esti insarcinata si te confrunti cu o stare accentuata de balonare, poti sa mai incerci si urmatoarele masuri de preventie

  • Renunta complet la bauturile acidulate;
  • Fa mai multa miscare;
  • Evita prajelile si alimentele foarte grase;
  • Nu purta haine foarte stramte, mai ales in jurul abdomenului;
  • Nu mai folosi paiul pentru a bea;
  • Consuma fibre suficiente pentru a evita constipatia;
  • Bea cat mai multa apa plata.
  • Share: